Citate – Jurnalul Convertirii – Danion Vasile

17/08/2011 la 22:42 | Publicat în jurnal de pacatos | 2 comentarii
Etichete: , , , , , , , , , ,

BANC, sa mai si radem

„Ce e mai rau, m-a intrebat Nelu, un comunist sau un drac?” „Dracul.”

„Nu e dracul, e comunistul. Că dacă dai cu agheasmă pe drac, îl arde, dar dacă dai pe comunist,

nu zice nimic”

Alte citate:

  • am adaptat proverbul: „Spune-mi ce prieteni ai ca să ştiu cine eşti!“ astfel: „Spune-mi ce te frământă ca să ştiu cine eşti“. Cea mai bună oglindă a oamenilor sunt propriile lor gânduri. Unii se gândesc la modă, alţii la băutură, alţii la des­frâu, alţii la cele sfinte.

  • De ce unii necredincioşi duc o viaţă atât de curată? Pentru că diavolul nu le stă împotrivă. Nu îi luptă. Le dă o mul­ţu­mi­re de sine care le anulează orice dorinţă de schimbare a vieţii.

  • Cel mai frumos cuvânt despre necaz mi se pare cel al Sfântului Ioan Gură de Aur, care a zis că „darul de a răbda necazurile este mai mare decât darul de a învia morţii. Pentru că dacă învie cineva un mort, atunci îi rămâne dator lui Dumnezeu, pentru că rugăciunea i-a fost ascultată. Dar dacă cineva rabdă necazurile, atunci acestuia Însuşi Dumnezeu îi rămâne dator“

  • Căsătoria nu e o fugă de părinţi, nu e o joacă. E ceva foarte serios: e un drum spre Împărăţia Ce­ru­ri­lor împreună cu persoana iubită. Dacă nu te gândeşti bine îna­inte de a te căsători, ai încurcat-o. (pr. Nicolae)

  • E de-ajuns ca patronii mass-media să fie necredincioşi sau slujitori ai diavolului, că se ocupă ei singuri de perver­ti­rea conştiinţei oamenilor.


Prima Carte in Engleza: The Lazy Person’s Guide to Succes !

13/12/2010 la 15:21 | Publicat în Psihologie | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , ,

Navigam prin libraria orasului The Colony, un orasel mic, dar frumos, in North Dallas, cand am dat cu ochii peste un titlu comic si interesant:

The Lazy Person’s Guide to Succes

Lenes sunt, recunosc, si mai vreau si succes pe deasupra! ce tupeu pe capu meu:)) Cartea asta ma pune cu zambetul pe buze si imi da de gandit in acelasi timp.

Intr-o societate(SUA), in care termenul de WORKAHOLIC este definit cel mai bine pe planeta, Ernie J. Zelinski indeamna omul de rand sa lucreze cat mai putin posibil si sa se relaxeze mai mult. Adica total opus gandirii moderne, comerciale.

In primul capitol al cartii am gasit un citat care il cautam de f mult timp; cuprinde cel mai bine planul NWO de indobitocire a populatiei:

„The harder a man works at brute labor, the thinner becomes his idealism, the darker his mind.” 

D.H. Lawrence.

Economia curenta ne ofera cat mai multe locuri de munca „automate”, in care nu trebuie sa ne punem neuronii in miscare, creativitatea nici atat. Astfel incat omul de rand sa fie prins in lanturile muncii, si sa nu aiba timp de gandit, de spiritualitate, de social, de familie.

Cel mai bun exemplu pe care il pot da sunt romanii plecati in Italia, Spania, la agricultura, constructii etc. Ei sunt indoctrinati deja, „a la carte”. Daca il intrebi pe unul proaspat venit din Italia ce vrea sa faca pe viitor o sa iti dea un raspuns 90% legat de cum sa faca bani in continuare, cand o sa plece iar la munca fizica.

 

 

Motivational – Fericirile

21/09/2010 la 04:53 | Publicat în jurnal de pacatos | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , ,

Azi am avut o zi ca o sinusoida …

am inceput frumos: 11 mile pe bicicleta pe drumurile americii ( diferenta fata de Romania e ca in SUA ai sansa sa uiti sa mai faci slalom, sau sa scanezi drumul din 3 in 3 secunde de gropi –  nu prea exista gropi in SUA)

 

Sa ajung la titlu: ma simteam dezamagit, descurajat, trist etc. Partea motivationala a venit de la singura legatura care nu piere niciodata…Dumnezeu.

Am inceput sa recitesc Biblia de la cap la coada (fara genealogie ca nu aveam rabdare) – partea care mi-a dat cea mai multa liniste si pace, si puterea de a cobori la net sa scriu a fost cand Iisus a dat fericirile de pe munte:


Fericiţi cei săraci cu duhul, că a acelora este Împărăţia Cerurilor

– sărăcia cu duhul sau smerenia de bună voie (Sfântul Ioan Gură de Aur) este condiţia esenţială a intrării în Împărăţie, ea ne deschide porţile cerului pentru că numai cel care îşi cunoaşte nimicnicia însetează după Dumnezeu;

Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia

– plângerea este mântuitoare atunci când este o expresie a pocăinţei, a străpungerii inimii şi a întoarcerii spre Dumnezeu;

Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul

– blândeţea, cel dintâi rod al bunătăţii şi al iubirii aproapelui, ne face asemenea lui Hristos: „Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre”(Matei 11, 29).

Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura

– dreptatea înseamnă aici cucernicie (Sfântul Ioan Gură de Aur), virtutea în general (Sfântul Chiril al Alexandriei) pe care trebuie să o căutăm cu toată dorinţa inimii noastre;

Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui

– milostenia izvorăşte din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele şi se arată prin ajutorarea trupească şi sufletească a semenilor şi atrage mila lui Dumnezeu asupra noastră;

Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu

– curăţia inimii o dobândim atunci când reuşim să smulgem din ea rădăcinile păcatului, adică poftele şi gândurile rele, şi o umplem de iubire şi de dorinţa după Dumnezeu;

Fericiţi făcătorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema

– scopul a tot ceea ce facem în viaţă trebuie să fie pacea care este dar şi har de la Duhul Sfânt, semn al prezenţei Sale care ne transportă în „lăcaşul” Său (Sfântul Serafim de Sarov);

Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, ca a lor este împărăţia cerurilor

– luptând pentru dreptate, având ca arme adevărul şi iubirea, până la a fi prigoniţi ne identificăm cu Mântuitorul Care a suferit răstignire;

Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea

– prigonirea nu aduce fericirea decât dacă cel prigonit este cu adevărat nevinovat, dacă ocara este mincinoasă şi victima este un martor al Adevărului, al lui Hristos Însuşi.

ochii-puntea catre suflet

16/03/2010 la 03:44 | Publicat în jurnal de pacatos | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , , , ,

In sfarsit, am ajuns la un punct comun, cu o persoana deosebita, si anume: ochii reprezinta puntea catre sufletul omului, catre puritatea sufleteasca, catre esenta personalitatii . . .

Sunt un romantic incurabil…asta este n-am ce face. Avantaje si dezavantaje…

Avantaje ar fi combinatie dintre dexteritate, inteligenta si partea sentimentala, romantica.

Dezavantajele ar fi ca sunt cu capu’n nori…da nu-i stres. Am gasit remediu si pt. asta: m-am inscris la cursuri de aviatie:)))) mai precis: sunt capu’n nori si la propriu si la figurat=))

ceasul arata 3 25 si din pacate (sau fericire?) sunt singurul treaz din casa dintre fortificatii, si cu energie in mine. Restul dorm, imaginandu-se in diferitea ipostaze, pe lumea celui de’al treilea ochi, pe lumea viselor, unde totul este posibil…

Deci, asadar si prin urmare, am ajuns la una din concluziile referitoare la caracterul unui roller:

1)        un roller, la necaz, prefera intotdeauna adrenalina ca mijloc de relaxare, decat sentimentalismele.

–> de ce? pentru ca viteza, adrenalina, nu te dezamageste niciodata, pe cand, persoanele, in care sa presupunem ca ai avea incredere, te pot dezamagi, oricat de mica ar fi probabilitatea tot exista o sansa ca ele sa te loveasca cu palma peste fata.

2)       in cazul adrenalinei nu exista calea de mijloc: se aseamana cu arhitectura calculatoarelor-ori e 1 ori e 0 nu exista cale de mijloc. O fractiune de secunda te poate costa viata…pare nebunesc nu? dar tocmai aici e farmecul: conexiunile dintre neuroni, dendrite, se realizeaza mai repede, mai eficient, generand adrenalina sau cum zice renumitul psiholog Mihaly Csikszentmihalyi ===>> Starea de FLUX!!!Momentul in care nu mai ti cont de nimic, momentul in care dai 110% din tine, momentul in care oboseala si epuizarea fizica nu mai reprezinta o optiune, momentul in care te scufunzi in marea de energie creativa, generatoare de idei pozitive….si care se intalneste in 70% din timpul pe care il petreci practicand un hobby sau un sport preferat…

. . . . . sweet dreams


Poster motivational…for the fat ones…

13/07/2009 la 22:51 | Publicat în Psihologie | Lasă un comentariu
Etichete:

84-Lighten Your Load

Aggressive Roller-Paris

04/07/2009 la 08:35 | Publicat în zi de zi | 2 comentarii
Etichete: , , , , ,

Motivational…doar pt. anticonformisti:D

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Fenomenul Valentina (II)

27/06/2009 la 21:34 | Publicat în Romania Profunda | 2 comentarii
Etichete: , , , , ,

„Dintre oamenii care vin la cabinete pentru consultații mulți mă mai caută și a doua oară, și a treia oară-nu ca sa le mai spun despre beteșugurile pe care le au-, ci ca să le vorbesc despre culorile omului. Cine-i om adevărat și vrea să înțeleagă cine este el ca ființă, și dacă verifică și vede că este adevărat ce spun eu, are ce folosi vorbind despre straturile de culori. De aceea multă lume mă caută să le vorbesc  despre ceea ce eu văd și ei nu pot vedea. Dar, omul singur se poate modela și să mențină curat ce i-o dat Dumnezeu, însă numai dacă el vrea acest lucru și e conștient de ce este ființa lui!

E rău că foarte mulți oameni au uitat însă de Dumnezeu. De foarte multe ori, oamenii de aici, dintre noi, dacă au bani și mașini, or uitat că-s veniți de la Dumnezeu, or uitat legătura dintre credință  și om. Pe acești oameni i-am văzut întotdeauna că au straturile colorate lipite unul de altul și, atunci când ele se hâțână, se freacă unul de altul și se ciobesc și se încâlcesc. Fiindcă își pierd boarea cea albă, cea lată de un lat de palmă care există intre straturi, astea devin din ce în ce mai lipite unul de altul și omul devine ca buimac. Straturile continuă să vibreze dar se freacă intre ele. Atunci când se face o buimăcială de culori și, in loc să fie in jur toate straturile mari și frumoase, se face o împestrițare și atunci încep bolile. Deci, dacă straturile se hârșcâie între ele și se freacă, omul se simte pe fizic că e bolnav, dar nimeni nu-i dă de cap la boala lui. Poate să se ducă la nu știu câte aparate – și unii au ajuns așa chiar și până la București, la consultare prin rezonanță nucleară, dar peste tot li s-o spus că n-au nimic și că nu li se dibuie vreo boală. Omul acela are ceva, dar e ceva ce aparatele nu văd și e tare simplu, căci ar putea să se vindece și singur, dar numai cu gânduri bune și cu credința în Dumnezeu; numai așa poate să primească liber energia care curge de sus și care să-i  hrănească straturile de culori.”

Se observă esențialul vieții noastre, atât fizice cât și spirituale:

cheia sănătății se află în modul nostru de a gândi, în conținutul gândurilor noastre. Incă odată putem observa adevărul cuvintelor: GÂNDURILE SE TRANSFORMĂ ÎN REALITATE!

Asadar, bucurați-vă de fiecare moment, cât ar fi el de mic, nu lăsați grijile zilei să vă invadeze mintea…evitați certurile etc.


offroad roller-trailskate

26/06/2009 la 09:30 | Publicat în zi de zi | 2 comentarii
Etichete: , , , , , ,

Unul din videoclipurile care ma relaxeaza…melodia imi aduce aminte de anii din copilarie cand ascultam Pink Floyd pe banda de magnetofon, la boxe mari pe vremea aia de 50:); mai faceam si cate-o traznaie cand pleca tata deacasa: puneam banda cu phoenix, umflam salteaua de mare pana imi dadeam plamanii afara si ca un membru de onoare al trupei bateam si eu ritmul de bass in toba-saltea:)))

E un sport nou dpdv al rolelor si deschide multe perspective. Daca pana acum ne dadeam pe trotuarele din centrul orasului, care de cele mai multe ori lasa de dorit…praf la rulmenti, nisip, gropi etc…un adevarat pericol; acum se intoarce roata cu 180 de grade:)) se merge peste tot, in afara orasului, pe drumuri de munte, carari poteci etc.

Cadrul este facut in mare parte din carbon, asigura o rezistenta sporita si elasticitate pe masura. Rotile sunt doar doua, dar sunt pozitionate in fata si in spatele piciorului, astfel incat lungimea totala a unei role ajunge cam la jumatate de metru.

Diametrul de 200mm (20cm) si latimea rotilor asigura o viteza excelenta, chiar si pe cele mai rele poteci. Se comporta ca niste roti de bicicleta la dimensiuni mai mici datorita caciucurilor speciale, cu spatii intre ele pt aderenta si camera cu aer in interior.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Fenomenul Valentina (I)

25/06/2009 la 22:45 | Publicat în Romania Profunda | 5 comentarii
Etichete: , , ,
primulk roman cred ca care am adus apa sfintita de la lourdes
nu oricine aduce apa sfintita pe bicicleta de la faTIMA DE EX
O carte impresionanta, care am avut-o sub ochii mei, timp de 5-6 ani. Parca astepta momentul potrivit sa apara in mintea mea, sa imi starneasca curiozitatea. Cred ca anumite paragrafe spun mai multe decat o descriere…:
” -M-am nascut in anul1949, in ziua de 28 aprilie, in satul Dobrovăț, judetul Iasi, dintr-o familie de tarani.
In casa am fost treisprezece frati, o familie foarte necajita. Niciodata n-am avut indeajuns ce manca si nici ce imbraca. Dar am trait asa, caci Dumnezeu a fost cu noi si fiecare am crescut pana ne-am facut oameni.[…]
Copilaria mi-a fost destul de zbuciumata, dar oricum, a fost frumoasa. In 1956, in ziua de 13 noiembrie, am suferit un accident. Tata a adus lemne cu un tractor de acolo, din sat. Cum a intrat in ograda, tractorul a scapat la vale si m-o izbit cu capul de prispa. Atunci mi-o busit sangele. M-au dus repede la spital, in Iasi, unde am fost operata. Dar, domnii doctori Oblu si Schechter i-au cerut mai intai Tatei sa dea semnatura, spunandu-i ca, daca scap cu viata, o sa raman ori surdo-muta, ori paralizata, ori oarba.
Dupa operatie nu mi s-a intamplat absolut nimic.[…] Am terminat clasa intaia cu premiul doi. In toamna ce-a urmat, am mers in clasa a doua; dar, am mers numai pana in 7 noiembrie, care a fost ultima zi de scoala a mea. […]
Am adormit repede. Spre dimineata insa, am visat ceva groaznic. Parca la noi in casa a venit un copil imbracat in rosu; pe cat era la trup, pe atata ii atarna de pe cap o caciula tuguiata, lunga cat si el. O luat lamba de pe masa si otot impingea, o tot dadea in partea ceea care la noi i se zice miezul noptii [Nord]. Si a impins-o pana cand a cazut si s-o stins. Dar el tot lua o alta lampa si iar o impingea, si lua tot lampi aprinse care de care cu lumina tot mai puternica. Asa, cred ca a tot luat si tot impins vreo suta, o suta siceva de lampi. Iar ultima lampa pe care a impins-o avea o lumina mare, mare, mare de tot ca parca de te uitai mult la ea, orbeai. Si atunci, dupa ce a dat-o de-o parte si pe asta, la noi incasa a ramas tare intuneric, bezna, bezna de tot. De tare ce m-am speriat, m-am trezit si am tipat. Am strigat cat puteam de tare incat i-am speriat pe toti ai mei din casa. […] Am deschis ochii, m-am frecat la ei si i-am spus Mamei ca nu mai vad nimic din cauza copilului ala care a impins lampa din casa.[…]
Dupa ce am orbit, eu fiind bolnava ca nu mai vedeam, tata ramanea tot timpul cu mine acasa. Fiindca nu o mai putut sa ma duca la spital ca nu ajungeau banii, ma tinea pe langa casa.
Tata fiind mai batran si bolnav nu putea sa mearga la munca din camp. Odaa trecuta iarna, ramanand mereu acasa, dupa ce mancam ceva, ma luain fiecare dimineata si ma ducea in gradin, cel adesea sub un par. Gradina noastra era mare si cu multi copaci, ca o livada. Dar ma ducea cand sub un copac, cand sub altul si imi dadea cevade lucru acolo: sa desfac papusoi, sa dejghioc fasole, sa fac si eu ceva ca sa treaca ziua mai usor.
Da iata ca dupa un timp, cand ridicam ochii in sus, chiar daca nu mai vedeam copacii din jur, am inceput sa vad altceva, care ma mira tare mult: veneau tot felul de baloane, de diferite marimi, cam ca mingea sau mai mari, despre care, inainte, nu stiam nimica.
Cateodata, tata venea si se aseza langa mine, pe iarba, sa m-asculte ce-ispun din ceea ce vedeam acum fara ochi:
-Uite, din partea ceea, catre Rasaritul Soarelui, uite ce sageti rosii, ca de foc, vin si apar acolo, de departe. Dar uite, apar si multi oameni imbracati militar, si-i descriam tatei tot ce facea. Si tata imi raspundea:
-Acolo, dincolo de Prut, sunt rusii. Doar nu vezi tu pana acolo…
Baloanele care coborau printre frunzele copacilor erau de diferite marimi si diferite culori. Erau de un verde maiinchis, altele de un verde mai deschis sau deun alb-verde mai stralucitor, dar erau si albastre, si galbene; am vazut si cateva rosii. Dar ele- astea toate- veneau de sus, de sus tare, de undeva mai sus decat cerul pe care il stiam inainte.
Da intr-o zi o venit un balon mai mare, verde, mare cat un bostan si o stat deasupra mea. Atunci i-am spus lui tata:
-Tata, uite, asta imi da credinta in mine ca nu mai trebuie sa ma mai duci mata de mana si nici Badea [fratele cel mai mare] si nici nimenea: de-acum o sa merg singura, caci inaintea mea o sa mearga bostanul asta verde si eu o sa merg in urma lui.
Si atunci, m-am ridicat de pe tolul pe care sedeam si am plecat dupa el. Bostanul a luat-o asa, in aer, inaintea mea, pe deasupra ierbii, pana la drumul din sat. Eu am iesit pe poarta, din curte, dupa el. Tata a ramas in gradina si se uita mirat dupa mine cum ma duc eu, singura, in urma bostanului, pe care el nu-l vedea, fara sa ma tina nimeni de mana.
Am trecut asa drumul, cu gandul sa ma duc in ograda bisericii, la un cires de dincolo, ca sa mananc cirese, asa cum faceam altadata impreuna cu alti copii atunci cand vedeam. Acolo erau si alti copii, dar nu m-o ajutat ca, daca ei vedeau, nu stiau ceinseamna sa fii orb. Insa bostanul m-o adus la cires si m-o ajutat sa ma urc incopac si saiau ciresele de langa frunze, asa cum imi doream; mai apoi am coborat. Dar trecuse mai mult timp de cand plecasem din curtea casei. Venind fratele mai mare de la treaba si vazandu-l pe tata singur in gradina, a plecat repede sa ma caute pe mine. Auzind multi copii in ograda bisericii, a venit acolo. Cand m-a strigat, eu l-am auzit si i-am raspuns:
-Bade, uite, de-acuma nu mai e nevoie sama duca nimeni de mana, ca au venit de sus mai multe baloane, dintre care unul este un bostan ce ma duce peste tot. El mi-o spus atunci:
-Hai acasa si arata-mi si mie bostanul acela.
-Da uite, el ii cu mine!
Fratele se tot uita, dar nu vedea nimic. Si atunci mi-o zis:
-Valica, ia mergi tu pe unde te duce bostanul  asta al tau, sa vad si eu cum mergi cu el.
Copiii au ramas in drum si radeau de mine. Eu am plecat prin gradina bisericii unde era luterna inalta, asa cam pana la genunchii mei, mergand in urma globului, ca Badea imi spusese:
-Mergi pe acolo pe unde te duce bostanul tau!
Si am asa prin ograda bisericii, dar s-o intamplat un lucru tare curios pentru fratele meu, Badea, lucru care o fost vazut dupa aceea si de tata, si de oamenii din sat: pe unde mergea bostanul acela de culoare verde, ardea toate varfurile de la luterna si le indoia tulpinile, presandu-le in jos. Am plecat asa, prin fata bisericii, prin partea de catre rasarit, exact pe unde ma ducea bostanul acela verde. Cum see tot salta el si se tot dadea de-a tumba, facea ca o carare si pe acolo mergeam eu. Fratele mergea in urma mea dar nu vedea nimic; da’el culegea cate o mana de frunze din alea arse ca s le duca sa le arate lui Tata.”

O carte impresionanta, care am avut-o sub ochii mei, timp de 5-6 ani. Parca astepta momentul potrivit sa apara in mintea mea, sa imi starneasca curiozitatea. Cred ca anumite paragrafe spun mai multe decat o descriere…:

” -M-am nascut in anul1949, in ziua de 28 aprilie, in satul Dobrovăț, judetul Iasi, dintr-o familie de tarani.

In casa am fost treisprezece frati, o familie foarte necajita. Niciodata n-am avut indeajuns ce manca si nici ce imbraca. Dar am trait asa, caci Dumnezeu a fost cu noi si fiecare am crescut pana ne-am facut oameni.[…]

Copilaria mi-a fost destul de zbuciumata, dar oricum, a fost frumoasa. In 1956, in ziua de 13 noiembrie, am suferit un accident. Tata a adus lemne cu un tractor de acolo, din sat. Cum a intrat in ograda, tractorul a scapat la vale si m-o izbit cu capul de prispa. Atunci mi-o busit sangele. M-au dus repede la spital, in Iasi, unde am fost operata. Dar, domnii doctori Oblu si Schechter i-au cerut mai intai Tatei sa dea semnatura, spunandu-i ca, daca scap cu viata, o sa raman ori surdo-muta, ori paralizata, ori oarba.

Dupa operatie nu mi s-a intamplat absolut nimic.[…] Am terminat clasa intaia cu premiul doi. In toamna ce-a urmat, am mers in clasa a doua; dar, am mers numai pana in 7 noiembrie, care a fost ultima zi de scoala a mea. […]

Am adormit repede. Spre dimineata insa, am visat ceva groaznic. Parca la noi in casa a venit un copil imbracat in rosu; pe cat era la trup, pe atata ii atarna de pe cap o caciula tuguiata, lunga cat si el. O luat lamba de pe masa si otot impingea, o tot dadea in partea ceea care la noi i se zice miezul noptii [Nord]. Si a impins-o pana cand a cazut si s-o stins. Dar el tot lua o alta lampa si iar o impingea, si lua tot lampi aprinse care de care cu lumina tot mai puternica. Asa, cred ca a tot luat si tot impins vreo suta, o suta siceva de lampi. Iar ultima lampa pe care a impins-o avea o lumina mare, mare, mare de tot ca parca de te uitai mult la ea, orbeai. Si atunci, dupa ce a dat-o de-o parte si pe asta, la noi incasa a ramas tare intuneric, bezna, bezna de tot. De tare ce m-am speriat, m-am trezit si am tipat. Am strigat cat puteam de tare incat i-am speriat pe toti ai mei din casa. […] Am deschis ochii, m-am frecat la ei si i-am spus Mamei ca nu mai vad nimic din cauza copilului ala care a impins lampa din casa.[…]

Dupa ce am orbit, eu fiind bolnava ca nu mai vedeam, tata ramanea tot timpul cu mine acasa. Fiindca nu o mai putut sa ma duca la spital ca nu ajungeau banii, ma tinea pe langa casa.

Tata fiind mai batran si bolnav nu putea sa mearga la munca din camp. Odaa trecuta iarna, ramanand mereu acasa, dupa ce mancam ceva, ma luain fiecare dimineata si ma ducea in gradin, cel adesea sub un par. Gradina noastra era mare si cu multi copaci, ca o livada. Dar ma ducea cand sub un copac, cand sub altul si imi dadea cevade lucru acolo: sa desfac papusoi, sa dejghioc fasole, sa fac si eu ceva ca sa treaca ziua mai usor.

Da iata ca dupa un timp, cand ridicam ochii in sus, chiar daca nu mai vedeam copacii din jur, am inceput sa vad altceva, care ma mira tare mult: veneau tot felul de baloane, de diferite marimi, cam ca mingea sau mai mari, despre care, inainte, nu stiam nimica.

Cateodata, tata venea si se aseza langa mine, pe iarba, sa m-asculte ce-ispun din ceea ce vedeam acum fara ochi:

-Uite, din partea ceea, catre Rasaritul Soarelui, uite ce sageti rosii, ca de foc, vin si apar acolo, de departe. Dar uite, apar si multi oameni imbracati militar, si-i descriam tatei tot ce facea. Si tata imi raspundea:

-Acolo, dincolo de Prut, sunt rusii. Doar nu vezi tu pana acolo…

Baloanele care coborau printre frunzele copacilor erau de diferite marimi si diferite culori. Erau de un verde mai inchis, altele de un verde mai deschis sau de un alb-verde mai stralucitor, dar erau si albastre, si galbene; am vazut si cateva rosii. Dar ele – astea toate – veneau de sus, de sus tare, de undeva mai sus decat cerul pe care il stiam inainte.

Da intr-o zi o venit un balon mai mare, verde, mare cat un bostan si o stat deasupra mea. Atunci i-am spus lui tata:

-Tata, uite, asta imi da credinta in mine ca nu mai trebuie sa ma mai duci mata de mana si nici Badea [fratele cel mai mare] si nici nimenea: de-acum o sa merg singura, caci inaintea mea o sa mearga bostanul asta verde si eu o sa merg in urma lui.

Si atunci, m-am ridicat de pe tolul pe care sedeam si am plecat dupa el. Bostanul a luat-o asa, in aer, inaintea mea, pe deasupra ierbii, pana la drumul din sat. Eu am iesit pe poarta, din curte, dupa el. Tata a ramas in gradina si se uita mirat dupa mine cum ma duc eu, singura, in urma bostanului, pe care el nu-l vedea, fara sa ma tina nimeni de mana.

Am trecut asa drumul, cu gandul sa ma duc in ograda bisericii, la un cires de dincolo, ca sa mananc cirese, asa cum faceam altadata impreuna cu alti copii atunci cand vedeam. Acolo erau si alti copii, dar nu m-o ajutat ca, daca ei vedeau, nu stiau ce inseamna sa fii orb. Insa bostanul m-o adus la cires si m-o ajutat sa ma urc in copac si saiau ciresele de langa frunze, asa cum imi doream; mai apoi am coborat. Dar trecuse mai mult timp de cand plecasem din curtea casei. Venind fratele mai mare de la treaba si vazandu-l pe tata singur in gradina, a plecat repede sa ma caute pe mine. Auzind multi copii in ograda bisericii, a venit acolo. Cand m-a strigat, eu l-am auzit si i-am raspuns:

-Bade, uite, de-acuma nu mai e nevoie sama duca nimeni de mana, ca au venit de sus mai multe baloane, dintre care unul este un bostan ce ma duce peste tot. El mi-o spus atunci:

-Hai acasa si arata-mi si mie bostanul acela.

-Da uite, el ii cu mine!

Fratele se tot uita, dar nu vedea nimic. Si atunci mi-o zis:

-Valica, ia mergi tu pe unde te duce bostanul  asta al tau, sa vad si eu cum mergi cu el.

Copiii au ramas in drum si radeau de mine. Eu am plecat prin gradina bisericii unde era luterna inalta, asa cam pana la genunchii mei, mergand in urma globului, ca Badea imi spusese:

-Mergi pe acolo pe unde te duce bostanul tau!

Si am asa prin ograda bisericii, dar s-o intamplat un lucru tare curios pentru fratele meu, Badea, lucru care o fost vazut dupa aceea si de tata, si de oamenii din sat: pe unde mergea bostanul acela de culoare verde, ardea toate varfurile de la luterna si le indoia tulpinile, presandu-le in jos. Am plecat asa, prin fata bisericii, prin partea de catre rasarit, exact pe unde ma ducea bostanul acela verde. Cum see tot salta el si se tot dadea de-a tumba, facea ca o carare si pe acolo mergeam eu. Fratele mergea in urma mea dar nu vedea nimic; da’el culegea cate o mana de frunze din alea arse ca s le duca sa le arate lui Tata.”

ganduri dileme raspunsuri

23/05/2009 la 22:59 | Publicat în zi de zi | Lasă un comentariu
Etichete: , , , ,

Azi am descoperit, sa zic asa, niste „esente” pure ale vietii. Chiar daca sunt mai mult din exemplele altora, prinde bine la casa omului. Am inceput sa citesc carti despre self-help pe la sf . clasei a 12-a. O carte pe care o recomand – Napoleon Hill „De la idee  la bani”  ( in engleza”Think and Grow Rich” ). Cel mai important lucru l-am invatat, teoretic din carte- Gandurile Pot Deveni Lucruri, ceea ce e la stadiu de imaginatie, de inchipuire se poate transforma prin dorinta, perseverenta, vointa, in materie. Multi o sa zica despre dorinte ca vor multe, si multe ganduri nu s-au implinit; insa conteaza cat de intensa e dorinta, cat de mult ne dorim acest lucru.

Acelasi lucru l-am observat practic, in viata unui om, care nu e la fel de pregatit ca si Napoleon Hill, cred ca nu ii ajunge nici la unghia de la degetul mic. Dar, a invatat dpdv practic citatul de mai sus. Numele lui e Anton Duma, si da!, e roman:) povestea vietii lui o puteti gasi aici:   http://cicloturistroman.blogspot.com

Domnule Anton Duma, va transmit toate cele bune si sa aveti putere, sanatate si vointa de fier cum ati demonstrat ca aveti si acum!

There are people living in a dream’s world, others which are ancored in reality. But better than them, there are those that can transform the first in the second one. {Douglas H. Everett}”

Concluzia: nu iti trebuia cine stie ce facultate, sa fii doxa de scoala ca sa descoperi fericirea in viata, si aici ma refer, la ceea ce ne diferentiaza pe fiecare, ceea ce avem mai special in noi.

Citate exemplificatoare:

  • Horatiu despre sine:

„Sunt mulţi oameni care n-au pietre scumpe, marmură, fildeş, tablouri şi statuie din Tyrrhenia, bani şi veşminte colorate cu purpură, dar este şi unul care nici nu vrea să le aibă”

  • Socrate, la privirea unor obiecte de lux expuse la vanzare:

„Câte lucruri mai sunt, de care n-am eu trebuinţă!”

  • Arthur Schopenhauer despre fericire:

„Condiţia dintâi şi cea de căpetenie pentru fericirea vieţii noastre este ceea ce suntem, personalitatea; – fie numai fiindcă este statornică şi lucrează în toate împrejurările şi fiindcă nu este supusă sorţii[…] şi nu ni se poate răpi”

Pagina următoare »

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.