A aparut revista AXA nr. 51 – formatul nou

13/10/2011 la 17:57 | Publicat în Romania Profunda | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , ,

citez de pe blogul SACCSIV :

 

A aparut revista AXA nr. 51 – o noua serie, intr-un nou format

AXA apare după o pauză de aproape un an, în care am schimbat formatul şi, într-o oarecare măsură şi tonul discursului. Cu această serie nouă, am considerat că este necesar ca subiectele pe care le tratăm să fie, în totalitate, subiecte esenţiale pentru cititorul AXA – fără să mai lăsăm timpul de respiro, aşa cum am făcut în seria încheiată cu numărul 50.

Am putea spune altfel, că ne-am radicalizat în discurs. Şi asta pentru că vremurile s-au radicalizat împotriva noastră. Trebuie spus lucrurilor pe chiar numele lor, exprimarea metaforică rămânând în sarcina altor reviste, care pun preţ pe stilul literar. Astfel, de exemplu, probleme ca vaccinarea copiilor sau ca Roşia Montana sunt tratate la modul cel mai propriu. Vaccinarea este un mod de a îmbolnăvi copii, lucru ştiut în mediile medicale din România şi din multe alte ţări, asupra căruia se aruncă un văl de tăcere; este cunoscut statistic şi din practica medicală că, în ţara noastră, cele mai multe cazuri de SIDA provin din infectarea voită a copiilor internaţi în diferite spitale din ţară, copii care aveau cu totul alte diagnostice la internare. Nimeni nu a făcut, niciodată, nici o anchetă asupra acestei crime oribile pusă la cale şi dusă la îndeplinire cu premeditare – despre acest subiect puteţi citi în acest număr, unde mai puteţi afla că nu există acea vaccinare obligatorie despre care se tot vorbeşte şi că puteţi refuza vaccinarea în baza legilor în vigoare. Afacerea Roşia Montana este pur şi simplu o escrocherie, făcută de unii dintre cei mai mari escroci din lume, cu concursul de netăgăduit al guvernanţilor români; mai precis al tuturor guvernanţilor români. Nu suntem doar jefuiţi – zăcământul aurifer de la Roşia Montana este, în mod oficial, cel mai mare din Europa – ci suntem şi batjocoriţi. Suntem consideraţi idioţi, tot în mod oficial, şi ni se dau explicaţii ca atare.

Deşi poate părea lipsit de importanţă, noi credem că este esenţial să cunoaştem faptul că imnul Uniunii Europene – care este şi imnul nostru, de vreme ce facem parte din această uniune – este tradus cu totul defectuos în limba română; şi, mai departe, credem că este edificatoare o traducere corectă, pe care o veţi găsi în paginile ce urmează; fiindcă, după cum veţi vedea, acest imn este o invocaţie păgână, cu alte cuvinte este o poziţie profund anticreştină – iudeofrancmasonică -, deci antiromânească. Iată cum devenim noi luptători împotriva lui Hristos, şi iată ce este structura în care existăm şi pe care o ascultăm orbeşte, prin conducătorii noştri.

Tot în acest număr 51 al AXEI, veţi putea afla lucruri foarte importante despre globalizare, despre tehnica de înşelare denumită „ecumenism”, precum şi despre cei care sunt în spatele acestei încercări de a domina întreaga lume, prin distrugerea popoarelor. Într-un alt material din acest număr veţi putea vedea imaginile – cu detalii – a 76 de plăci, cunoscute ca plăcile de la Sinaia, despre care se ştiu atât de puţine lucruri şi care, după cum veţi vedea, ar putea însemna imens pentru înţelegerea istoriei şi a identităţii românilor.

Rubrica „Sabia de foc” aparţine, în acest număr, proorocirilor şi vedeniilor câtorva dintre Sfinţii Părinţi, despre Apocalipsă şi despre vremurile din urmă. Este vorba despre Vedenie despre Înfricoşata Judecată -Sfântul Ierarh Nifon, Cugetările unei inimi smerite – Monahul Vasile, Vedenie despre Antihrist, căderea în erezii, semnul fiarei, sfârşitul lumii… – Sfântul Ioan de Kronstadt, Epoca lui Antihrist – Sfinţi Părinţi, Proorociri despre vremurile din urmă şi căderea creştinească a Moldovei – Sfântul Mitropolit Varlaam, Viziune despre Apocalipsă – Stareţul Antonie. Am ales aceste texte – şi nu altele, cu toate că sunt mult mai multe astfel de texte, aparţinând Sfinţilor Părinţi – pentru faptul că lucrurile descrise de aceşti Sfinţi Părinţi sunt vizibile astăzi, în foarte mare măsură; doar orbii şi nici aceia, ar putea să nu le vadă. Astfel că nu trebuie să fii teolog să recunoşti semnele despre care se vorbeşte în aceste rânduri – trebuie „doar” să crezi că Hristos a Înviat.

În „Râpa robilor”, în acest număr, stă un tânăr de 16 ani – Florea Găman – care a fost ucis, împreună cu alte sute de tineri, în anul 1939, pentru păcatul de a fi făcut parte din organizaţia de tineret a Mişcării Legionare. Este, de fapt, arătarea unui martir, din lungul şir de mărturisitori ai secolului trecut, despre care vom vorbi şi în numerele viitoare.

De la ultimul număr al seriei vechi şi până acum, s-au întâmplat multe şi grele lucruri şi în ceea ce ne priveşte. Nu-l vom spune decât pe cel mai greu: pe data de 2 august a plecat la Domnul fratele nostru Florin Stuparu, în vârstă de cincizeci de ani, în condiţii cu totul suspecte. A plecat la Domnul, dar nu putem spune că a plecat dintre noi sau că nu mai e cu noi; şi în nici un caz că a murit. Însă, ceea ce spunem din tot sufletul este că Florin Stuparu este aici, în AXA, al cărui membru fondator este. Aici şi în acest număr el continuă să arate vremii, oglinda ei – ca de fiecare dată. Dumnezeu să-l ierte, să-l odihnească şi să-l mântuiască pe fratele nostru Florin Stuparu, pe care îl avem şi îl vom avea cu noi până la sfârşit.

În cele din urmă, trebuie să vă mărturisim că facem AXA doar pentru a vă fi de folos, pentru a putea afla şi înţelege vremurile pe care le trăim cu toţii, şi pentru a ne feri de înşelările care au căpătat, în timpurile acestea, chipuri îngereşti. Ca urmare, vă rugăm să vă faceţi timp să citiţi AXA – pentru frăţiile voastre ar fi folositor, iar pentru noi ar fi un semn de rodire a micilor noastre osteneli puse pentru ca această revistă să se afle acum în faţa ochilor domniilor voastre.

Comenzi la nr. de telefon 0721094447– Ionut Ruse
sau la adresa de email: ionut@axa.info.ro
si prin posta la adresa: Ionut Ruse, loc. Chirnogi, Jud. Cal

Citate – Jurnalul Convertirii – Danion Vasile

17/08/2011 la 22:42 | Publicat în jurnal de pacatos | 2 comentarii
Etichete: , , , , , , , , , ,

BANC, sa mai si radem

„Ce e mai rau, m-a intrebat Nelu, un comunist sau un drac?” „Dracul.”

„Nu e dracul, e comunistul. Că dacă dai cu agheasmă pe drac, îl arde, dar dacă dai pe comunist,

nu zice nimic”

Alte citate:

  • am adaptat proverbul: „Spune-mi ce prieteni ai ca să ştiu cine eşti!“ astfel: „Spune-mi ce te frământă ca să ştiu cine eşti“. Cea mai bună oglindă a oamenilor sunt propriile lor gânduri. Unii se gândesc la modă, alţii la băutură, alţii la des­frâu, alţii la cele sfinte.

  • De ce unii necredincioşi duc o viaţă atât de curată? Pentru că diavolul nu le stă împotrivă. Nu îi luptă. Le dă o mul­ţu­mi­re de sine care le anulează orice dorinţă de schimbare a vieţii.

  • Cel mai frumos cuvânt despre necaz mi se pare cel al Sfântului Ioan Gură de Aur, care a zis că „darul de a răbda necazurile este mai mare decât darul de a învia morţii. Pentru că dacă învie cineva un mort, atunci îi rămâne dator lui Dumnezeu, pentru că rugăciunea i-a fost ascultată. Dar dacă cineva rabdă necazurile, atunci acestuia Însuşi Dumnezeu îi rămâne dator“

  • Căsătoria nu e o fugă de părinţi, nu e o joacă. E ceva foarte serios: e un drum spre Împărăţia Ce­ru­ri­lor împreună cu persoana iubită. Dacă nu te gândeşti bine îna­inte de a te căsători, ai încurcat-o. (pr. Nicolae)

  • E de-ajuns ca patronii mass-media să fie necredincioşi sau slujitori ai diavolului, că se ocupă ei singuri de perver­ti­rea conştiinţei oamenilor.


Diavolul se ascunde printre virgule! Patriarhul Daniel ascunde totul pt. jidani!

27/04/2011 la 16:54 | Publicat în AntiSistem | 6 comentarii
Etichete: , , , , , , ,

Articol preluat de pe blogul Deveghepatriei :

CA UN VRAJMAS!Asa s-a comportat Prea Nefericitul Patriarh Daniel atunci cand a schimbat prohodul Mantuitorului Iisus Hristos.Sa ne ferim de acest lup in piele de oaie.A fost ales de masoni si de securisti ca sa ne perverteasca credinta.Neamul romanesc nu o sa fie niciodata sluga in fata jidovilor pagani.SA VA INTRE BINE IN CAP!

26/04/2011 de deveghepatriei

Fratilor, sa invatam versurile cenzurate si sa le cantam de fiecare data in Biserica.Ca n-au ajuns jidovii sa dicteze la noi in tara.

Aceste versuri au fost indepartate.

Din STAREA ÎNTÂI au fost eliminate total:

56. Urmaşii lui Iuda,
Din izvor adăpaţi
Şi cu mană săturaţi demult, în pustiu,
În mormânt îl pun pe Hrănitorul lor.

58. Îngâmfat Israil,
Ucigaşe popor !
Pentru ce pe Varava, pătimaş, slobozi,
Iar pe Domnul pentru ce Îl răstigneşti ?

62. Pizmăreţ popor,
Ucigaş blestemat !
Ruşinează-te măcar, înviind Hristos,
De mahrama şi de giulgiurile Lui.

Din STAREA A DOUA au fost eliminate total:

33. Tu, ca Cel ce eşti
De viaţă dătător, Cuvinte,
Pe iudei nu i-ai ucis, fiind răstignit;
Ba chiar şi pe morţii lor îi înviezi.

42. O, neam jidovesc
Îndărătnic, ce-ai primit arvuna !
Cunoscut-ai ridicarea Bisericii;
Pentru ce dar pe Hristos L-ai osândit ?

51. O, iudeilor !
Ruşinaţi-vă măcar de morţii
Înviaţi de Dătătorul vieţii lor,
Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis.

(Acesta din urmă este singurul caz în care nu a avut loc o eliminare totală, însă – esenţial pentru manipulatori – a fost schimbat “O, iudeilor !” cu “Fariseilor” !!!).

61. Cel făr de-nceput,
Veşnice Părinte, Fiu şi Duh Sfânt,
Întăreşte stăpânirea mpăratilor
Împotriva duşmanilor, ca un bun.

Din STAREA A TREIA au fost eliminate total:

7. Cei hrăniţi cu mană
Lovesc cu piciorul
În Binefăcătorul.

9. O, ce nebunie !
Pe Hristos omoară
Cei ce-au ucis pe profeţi.

12. Zis-a înţeleptul:
“Groap-adâncă este
Gâtlejul jidovilor.”

13. La viclenii jidovi,
Căile lor strâmbe
Curse şi ciulini sunt.

24. Pier răstignitorii,
Împărate-a toate,
Dumnezeiescule Fiu.

25. Toţi pier, împreună,
În groapa pierzării,
Bărbaţii sângiuirilor.

__________

Daca mai sarea cate un vers doua, hai 3, poate se mai scapa cu vederea, insa a sterge toate locurile care fac referire la iudei, e alta treaba, care se vede de la o posta Stimabile Preafericite. Se vede de la o posta ca baietii in sortulet dau ordine de sus, catre BOR.

Citez si doua comentarii intre un „Preot Echilibrat de calibrul sorturilor masoneriei” si autorul blogului:


Pr.Gabriel

Ca teolog echilibrat, slujitor al lui Dumnezeu pe calea cea dreapta ferita de extreme, asa cum ne invata Sfanta Biserica Ortodoxa, am citit, dar am si cantat noul prohod.Inainte de a arunca cu noroi, voi marii asceti ai sfintei ortodoxii, voi marii luminatori neincoronati si pastratori pravoslavnici ai neamului, invatati sa cautati Adevarul cel adevarat si nu adevarul vostru.De ce, spuneti lucruri trunchiate?De ce nu spuneti faptul ca noul prohod a fost facut in concordanta cu textul grecesc?De ce oare oamenii galcevitori si barfitori vor vedea in orice schimbare, sau in orice lucru, mijloc de galceaza si cearta?De ce?Din cauza (ne)sfintei ignorante si a inculturii teologice.Cum zicea un parinte… “amu toti se dau teologici, dar fereasca bunul Dumnezeu de cate prostii scot pe gura.”

,,Această ediţie, îmbunătăţită, se adresează credincioşilor şi clerului, fiind necesară pentru săvârşirea Deniei din Sfânta şi Marea Vineri. Noua apariţie beneficiază de condiţii grafice deosebite. Textul este diortosit după cel grecesc şi cuprinde toate strofele Prohodului, aşezate astfel încât să poată fi cântate cu uşurinţă, după melodiile tradiţionale. Textul este însoţit de succinte indicaţii tipiconale privitoare la slujba Deniei şi cuprinde, spre final, ecteniile care se rostesc la înconjurarea bisericii cu Sfântul Epitaf. De asemenea, principalele cântări sunt aşezate pe dublă notaţie muzicală.” (Sursa http://www.basilica.ro/ro/ad1/biprohodul_domnului_dumnezeului_si_mantuitorului_nostru_iisus_hristosib_3082.html )

,,Textul este diortosit după cel grecesc”- adica textul este adaptat celui grecesc.
Amu ,,sfinti parinti pravoslanici” ai acestui site de slujire arhiconica, daca nici textul grecesc dupa care a fost refacut prohodul nu mai e bun, faceti voi altul…sau ce o vrea inima inchinata intelepciunii diavolesti.Cand in psalmi scrie ca nici un fir de iarba sau par al capului, nu cade fara stirea lui Dumnezeu, voi nu puteti intelege ca nici PF Daniel nu a venit patriarh fara voia Domnului.Dar nu-i bai, bine ca Biserica Sa ,,se bazeazaa” (Doamne fereste!!!) pe stalpi pravoslavnici, sfintiti si sfintitori, fara de pacat si atot stiutori ca voi, incat fara nici o ezitare catalogheaza si judeca pe oricine.Ce mai conteaza ca Hristos a spus “cu judecata care judecati veti fi judecati”.Voi sunteti ceea ce sunteti.Intelptii, inteleptilor!Cei mai sfinti dintre ortodocsi.,,Eu cred” ca Dumnezeu e nimic pe langa voi…

Fie ca Domnul nostru Iisus Hristos să ne ţină ancoraţi în credinţă, Dumnezeu Tatăl să ne ierte de păcate iar Duhul Sfânt, să ne intelepteasca cu înţelepciunea Sa divină. (ruga pentru adevaratii ortodocsi, echilibrati)

pe 26/04/2011 la 19:17 | Răspunde deveghepatriei

Parinte, de catre cine a fost ales Patrairhul Daniel?De masoni, da?!De Frunzaverde si ai lui.

In Saptamana Mare se pozeaza alaturi de jidovi, sectari si pagani.ASTA ESTE SMINTEALA!

A facut ceva in privinta actelor cu cip?!?A facut ceva sa critice politicienii care jefuiesc aceasta tara?!Sfintia Sa, se pozeaza alaturi de masonul Tariceanu si isi strang mainile cat se poate de masonic.Noi nu atacam Biserica si institutia Bisericii…SA FIE FOARTE CLAR ACEST LUCRU!!!Noi semnalam pacatele dl Ciobotea, care trebuia sa conduca cum trebuie poporul ortodox roman.Atata timp cat este in cardasie cu masonii din tara, masonii de la Vatican, nu prea avem ce sa scrie despre dansul.De ani de zile urla presa ca este mason, fost securist sau altele de genul.Am fost noi primii care l-am atacat?Parinte, vorbiti cu pacat si incercati sa ascundeti gunoiul sub pres…sa retineti acest lucru.Doamne Ajuta!

Cica <<Textul este diortosit după cel grecesc şi cuprinde toate strofele Prohodului, aşezate astfel încât să poată fi cântate cu uşurinţă, după melodiile tradiţionale.>>

Intr-adevar stimabile Pr. Gabriel, nu le vine usor celor de sus sa citeasca Prohodul cu toate acuzatiile originale legate de Jidovi! Insa fiti linistiti, si impacati, ca pe noi nu ne deranjeaza, si cunoastem indeajuns limba romana, incat sa putem citi cu usurinta ca “Groap-adâncă este
Gâtlejul jidovilor.”

Motivational – Fericirile

21/09/2010 la 04:53 | Publicat în jurnal de pacatos | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , ,

Azi am avut o zi ca o sinusoida …

am inceput frumos: 11 mile pe bicicleta pe drumurile americii ( diferenta fata de Romania e ca in SUA ai sansa sa uiti sa mai faci slalom, sau sa scanezi drumul din 3 in 3 secunde de gropi –  nu prea exista gropi in SUA)

 

Sa ajung la titlu: ma simteam dezamagit, descurajat, trist etc. Partea motivationala a venit de la singura legatura care nu piere niciodata…Dumnezeu.

Am inceput sa recitesc Biblia de la cap la coada (fara genealogie ca nu aveam rabdare) – partea care mi-a dat cea mai multa liniste si pace, si puterea de a cobori la net sa scriu a fost cand Iisus a dat fericirile de pe munte:


Fericiţi cei săraci cu duhul, că a acelora este Împărăţia Cerurilor

– sărăcia cu duhul sau smerenia de bună voie (Sfântul Ioan Gură de Aur) este condiţia esenţială a intrării în Împărăţie, ea ne deschide porţile cerului pentru că numai cel care îşi cunoaşte nimicnicia însetează după Dumnezeu;

Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia

– plângerea este mântuitoare atunci când este o expresie a pocăinţei, a străpungerii inimii şi a întoarcerii spre Dumnezeu;

Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul

– blândeţea, cel dintâi rod al bunătăţii şi al iubirii aproapelui, ne face asemenea lui Hristos: „Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre”(Matei 11, 29).

Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura

– dreptatea înseamnă aici cucernicie (Sfântul Ioan Gură de Aur), virtutea în general (Sfântul Chiril al Alexandriei) pe care trebuie să o căutăm cu toată dorinţa inimii noastre;

Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui

– milostenia izvorăşte din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele şi se arată prin ajutorarea trupească şi sufletească a semenilor şi atrage mila lui Dumnezeu asupra noastră;

Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu

– curăţia inimii o dobândim atunci când reuşim să smulgem din ea rădăcinile păcatului, adică poftele şi gândurile rele, şi o umplem de iubire şi de dorinţa după Dumnezeu;

Fericiţi făcătorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema

– scopul a tot ceea ce facem în viaţă trebuie să fie pacea care este dar şi har de la Duhul Sfânt, semn al prezenţei Sale care ne transportă în „lăcaşul” Său (Sfântul Serafim de Sarov);

Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, ca a lor este împărăţia cerurilor

– luptând pentru dreptate, având ca arme adevărul şi iubirea, până la a fi prigoniţi ne identificăm cu Mântuitorul Care a suferit răstignire;

Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea

– prigonirea nu aduce fericirea decât dacă cel prigonit este cu adevărat nevinovat, dacă ocara este mincinoasă şi victima este un martor al Adevărului, al lui Hristos Însuşi.

ochii-puntea catre suflet

16/03/2010 la 03:44 | Publicat în jurnal de pacatos | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , , , ,

In sfarsit, am ajuns la un punct comun, cu o persoana deosebita, si anume: ochii reprezinta puntea catre sufletul omului, catre puritatea sufleteasca, catre esenta personalitatii . . .

Sunt un romantic incurabil…asta este n-am ce face. Avantaje si dezavantaje…

Avantaje ar fi combinatie dintre dexteritate, inteligenta si partea sentimentala, romantica.

Dezavantajele ar fi ca sunt cu capu’n nori…da nu-i stres. Am gasit remediu si pt. asta: m-am inscris la cursuri de aviatie:)))) mai precis: sunt capu’n nori si la propriu si la figurat=))

ceasul arata 3 25 si din pacate (sau fericire?) sunt singurul treaz din casa dintre fortificatii, si cu energie in mine. Restul dorm, imaginandu-se in diferitea ipostaze, pe lumea celui de’al treilea ochi, pe lumea viselor, unde totul este posibil…

Deci, asadar si prin urmare, am ajuns la una din concluziile referitoare la caracterul unui roller:

1)        un roller, la necaz, prefera intotdeauna adrenalina ca mijloc de relaxare, decat sentimentalismele.

–> de ce? pentru ca viteza, adrenalina, nu te dezamageste niciodata, pe cand, persoanele, in care sa presupunem ca ai avea incredere, te pot dezamagi, oricat de mica ar fi probabilitatea tot exista o sansa ca ele sa te loveasca cu palma peste fata.

2)       in cazul adrenalinei nu exista calea de mijloc: se aseamana cu arhitectura calculatoarelor-ori e 1 ori e 0 nu exista cale de mijloc. O fractiune de secunda te poate costa viata…pare nebunesc nu? dar tocmai aici e farmecul: conexiunile dintre neuroni, dendrite, se realizeaza mai repede, mai eficient, generand adrenalina sau cum zice renumitul psiholog Mihaly Csikszentmihalyi ===>> Starea de FLUX!!!Momentul in care nu mai ti cont de nimic, momentul in care dai 110% din tine, momentul in care oboseala si epuizarea fizica nu mai reprezinta o optiune, momentul in care te scufunzi in marea de energie creativa, generatoare de idei pozitive….si care se intalneste in 70% din timpul pe care il petreci practicand un hobby sau un sport preferat…

. . . . . sweet dreams


despre omul frumos

21/02/2010 la 07:18 | Publicat în jurnal de pacatos | 2 comentarii
Etichete: , , , , , , , , ,

Azi…sau ieri mai bine zis, ca acu e in jur 6 40 , 21 februarie. Oftez cand ma gandesc la toate experientele de pe momentul asta frumos….

Sa incepem cu pasiunile…(un fel de rezumat al zilei…imi aduce aminte de „chestiunea zilei, lui florin caliiineeescuuu) lol

1. prima reve;atie – a fost cand am scos capul afara din casa, si am tras, ca un om care a plecat in desert fara apa, o gura mareee de aer, dar nu orice aer….un aer care prevestea fericirea, primavara, renasterea tuturor plantelorm animalelor, si a naturii. Eram imbatat de mirsoul primaverii…

ca de obicei timpul a trecut repede, n-am apucat sa beau nici macar jumatate din cafeaua zilnica. Am mers la intalnirea de „afaceri” (;g chocolate:> ) iar apoi am facut primul pas catre omul frumos, cum zice Dan Puric…:) mai precis, imi ofer serviciile in mod gratuit, in folosul naturii. (eco-friendly actions).

2. nu stiu de cand…am o atractie aparte catre fete cu parul luung…si cret:D…parca semnifica ceva aparte, ceva special, diversiteatea, unitatea, infinitul….

(mi se pare ca cei cu parul cret…nu glumesc…sunt mai creativi, mai inspirati:) ;;)

si asa ajungem la punctul 2,…ma gandesc daca sa dau mai multe detalii sau nu…singurul om care stie de existenta acestui „jurnal” e un amic…care s-ar putea sa ma santajeze putin…probabil din gluma…sau imi fuge mie mintea preatare  la ora asta:)))

Oricum….am intalnit o persoana speciala….careia i se poate atribui cu usurinta calitatea de „om frumos”, pe toate domeniile…(fizice, morale, psihice etc.)

ma gandesc daca sa continui…in ziua de azi romaticii sunt o specie pe cale de disparitie, considerati naivi…visatori, cu capu’n nori….

Ei si? eu sunt cu capu’n nori si cu picioarele…pe role:)) nah …sunt tot cu picioarele pepamant doar la o viteza mai mare de percepere

Pseudonimul ei duce cu gandul la o fiinta angelica, pura, nevinovata

Ma intreb…retoric…ce ar crede daca ar citi randurile de mai sus…

da nu-i stres. Si daca ma crede si daca nu…n-am nimic de pierdut

ce era mai important am pierdut deja…da macar am invatat ceva din asta.

Un „om frumos” zicea odata ca sunt 3 categorii de persoane in toata lumea:

unii care se trezesc mai devreme la realitate,

altii care se trezesc mai tarziuu…

si altii care nu se trezesc deloc:))

Inca nu stiu daca fac parte din a 2-a sau a 3-a categorie…probabil timpul imi va da raspunsul.

au revoir ma cherie…je t’aime……

ps: am descoperit un defect al jurnalului online….nu poate exprima o lacrima de dor…sau mai multe… daca era un jurnal clasic, pe hartie…se vedeau mici pete simetrice….ca niste amintiri care n-au sfarsit, doar inceput.,,,

Fenomenul Valentina (I)

25/06/2009 la 22:45 | Publicat în Romania Profunda | 5 comentarii
Etichete: , , ,
primulk roman cred ca care am adus apa sfintita de la lourdes
nu oricine aduce apa sfintita pe bicicleta de la faTIMA DE EX
O carte impresionanta, care am avut-o sub ochii mei, timp de 5-6 ani. Parca astepta momentul potrivit sa apara in mintea mea, sa imi starneasca curiozitatea. Cred ca anumite paragrafe spun mai multe decat o descriere…:
” -M-am nascut in anul1949, in ziua de 28 aprilie, in satul Dobrovăț, judetul Iasi, dintr-o familie de tarani.
In casa am fost treisprezece frati, o familie foarte necajita. Niciodata n-am avut indeajuns ce manca si nici ce imbraca. Dar am trait asa, caci Dumnezeu a fost cu noi si fiecare am crescut pana ne-am facut oameni.[…]
Copilaria mi-a fost destul de zbuciumata, dar oricum, a fost frumoasa. In 1956, in ziua de 13 noiembrie, am suferit un accident. Tata a adus lemne cu un tractor de acolo, din sat. Cum a intrat in ograda, tractorul a scapat la vale si m-o izbit cu capul de prispa. Atunci mi-o busit sangele. M-au dus repede la spital, in Iasi, unde am fost operata. Dar, domnii doctori Oblu si Schechter i-au cerut mai intai Tatei sa dea semnatura, spunandu-i ca, daca scap cu viata, o sa raman ori surdo-muta, ori paralizata, ori oarba.
Dupa operatie nu mi s-a intamplat absolut nimic.[…] Am terminat clasa intaia cu premiul doi. In toamna ce-a urmat, am mers in clasa a doua; dar, am mers numai pana in 7 noiembrie, care a fost ultima zi de scoala a mea. […]
Am adormit repede. Spre dimineata insa, am visat ceva groaznic. Parca la noi in casa a venit un copil imbracat in rosu; pe cat era la trup, pe atata ii atarna de pe cap o caciula tuguiata, lunga cat si el. O luat lamba de pe masa si otot impingea, o tot dadea in partea ceea care la noi i se zice miezul noptii [Nord]. Si a impins-o pana cand a cazut si s-o stins. Dar el tot lua o alta lampa si iar o impingea, si lua tot lampi aprinse care de care cu lumina tot mai puternica. Asa, cred ca a tot luat si tot impins vreo suta, o suta siceva de lampi. Iar ultima lampa pe care a impins-o avea o lumina mare, mare, mare de tot ca parca de te uitai mult la ea, orbeai. Si atunci, dupa ce a dat-o de-o parte si pe asta, la noi incasa a ramas tare intuneric, bezna, bezna de tot. De tare ce m-am speriat, m-am trezit si am tipat. Am strigat cat puteam de tare incat i-am speriat pe toti ai mei din casa. […] Am deschis ochii, m-am frecat la ei si i-am spus Mamei ca nu mai vad nimic din cauza copilului ala care a impins lampa din casa.[…]
Dupa ce am orbit, eu fiind bolnava ca nu mai vedeam, tata ramanea tot timpul cu mine acasa. Fiindca nu o mai putut sa ma duca la spital ca nu ajungeau banii, ma tinea pe langa casa.
Tata fiind mai batran si bolnav nu putea sa mearga la munca din camp. Odaa trecuta iarna, ramanand mereu acasa, dupa ce mancam ceva, ma luain fiecare dimineata si ma ducea in gradin, cel adesea sub un par. Gradina noastra era mare si cu multi copaci, ca o livada. Dar ma ducea cand sub un copac, cand sub altul si imi dadea cevade lucru acolo: sa desfac papusoi, sa dejghioc fasole, sa fac si eu ceva ca sa treaca ziua mai usor.
Da iata ca dupa un timp, cand ridicam ochii in sus, chiar daca nu mai vedeam copacii din jur, am inceput sa vad altceva, care ma mira tare mult: veneau tot felul de baloane, de diferite marimi, cam ca mingea sau mai mari, despre care, inainte, nu stiam nimica.
Cateodata, tata venea si se aseza langa mine, pe iarba, sa m-asculte ce-ispun din ceea ce vedeam acum fara ochi:
-Uite, din partea ceea, catre Rasaritul Soarelui, uite ce sageti rosii, ca de foc, vin si apar acolo, de departe. Dar uite, apar si multi oameni imbracati militar, si-i descriam tatei tot ce facea. Si tata imi raspundea:
-Acolo, dincolo de Prut, sunt rusii. Doar nu vezi tu pana acolo…
Baloanele care coborau printre frunzele copacilor erau de diferite marimi si diferite culori. Erau de un verde maiinchis, altele de un verde mai deschis sau deun alb-verde mai stralucitor, dar erau si albastre, si galbene; am vazut si cateva rosii. Dar ele- astea toate- veneau de sus, de sus tare, de undeva mai sus decat cerul pe care il stiam inainte.
Da intr-o zi o venit un balon mai mare, verde, mare cat un bostan si o stat deasupra mea. Atunci i-am spus lui tata:
-Tata, uite, asta imi da credinta in mine ca nu mai trebuie sa ma mai duci mata de mana si nici Badea [fratele cel mai mare] si nici nimenea: de-acum o sa merg singura, caci inaintea mea o sa mearga bostanul asta verde si eu o sa merg in urma lui.
Si atunci, m-am ridicat de pe tolul pe care sedeam si am plecat dupa el. Bostanul a luat-o asa, in aer, inaintea mea, pe deasupra ierbii, pana la drumul din sat. Eu am iesit pe poarta, din curte, dupa el. Tata a ramas in gradina si se uita mirat dupa mine cum ma duc eu, singura, in urma bostanului, pe care el nu-l vedea, fara sa ma tina nimeni de mana.
Am trecut asa drumul, cu gandul sa ma duc in ograda bisericii, la un cires de dincolo, ca sa mananc cirese, asa cum faceam altadata impreuna cu alti copii atunci cand vedeam. Acolo erau si alti copii, dar nu m-o ajutat ca, daca ei vedeau, nu stiau ceinseamna sa fii orb. Insa bostanul m-o adus la cires si m-o ajutat sa ma urc incopac si saiau ciresele de langa frunze, asa cum imi doream; mai apoi am coborat. Dar trecuse mai mult timp de cand plecasem din curtea casei. Venind fratele mai mare de la treaba si vazandu-l pe tata singur in gradina, a plecat repede sa ma caute pe mine. Auzind multi copii in ograda bisericii, a venit acolo. Cand m-a strigat, eu l-am auzit si i-am raspuns:
-Bade, uite, de-acuma nu mai e nevoie sama duca nimeni de mana, ca au venit de sus mai multe baloane, dintre care unul este un bostan ce ma duce peste tot. El mi-o spus atunci:
-Hai acasa si arata-mi si mie bostanul acela.
-Da uite, el ii cu mine!
Fratele se tot uita, dar nu vedea nimic. Si atunci mi-o zis:
-Valica, ia mergi tu pe unde te duce bostanul  asta al tau, sa vad si eu cum mergi cu el.
Copiii au ramas in drum si radeau de mine. Eu am plecat prin gradina bisericii unde era luterna inalta, asa cam pana la genunchii mei, mergand in urma globului, ca Badea imi spusese:
-Mergi pe acolo pe unde te duce bostanul tau!
Si am asa prin ograda bisericii, dar s-o intamplat un lucru tare curios pentru fratele meu, Badea, lucru care o fost vazut dupa aceea si de tata, si de oamenii din sat: pe unde mergea bostanul acela de culoare verde, ardea toate varfurile de la luterna si le indoia tulpinile, presandu-le in jos. Am plecat asa, prin fata bisericii, prin partea de catre rasarit, exact pe unde ma ducea bostanul acela verde. Cum see tot salta el si se tot dadea de-a tumba, facea ca o carare si pe acolo mergeam eu. Fratele mergea in urma mea dar nu vedea nimic; da’el culegea cate o mana de frunze din alea arse ca s le duca sa le arate lui Tata.”

O carte impresionanta, care am avut-o sub ochii mei, timp de 5-6 ani. Parca astepta momentul potrivit sa apara in mintea mea, sa imi starneasca curiozitatea. Cred ca anumite paragrafe spun mai multe decat o descriere…:

” -M-am nascut in anul1949, in ziua de 28 aprilie, in satul Dobrovăț, judetul Iasi, dintr-o familie de tarani.

In casa am fost treisprezece frati, o familie foarte necajita. Niciodata n-am avut indeajuns ce manca si nici ce imbraca. Dar am trait asa, caci Dumnezeu a fost cu noi si fiecare am crescut pana ne-am facut oameni.[…]

Copilaria mi-a fost destul de zbuciumata, dar oricum, a fost frumoasa. In 1956, in ziua de 13 noiembrie, am suferit un accident. Tata a adus lemne cu un tractor de acolo, din sat. Cum a intrat in ograda, tractorul a scapat la vale si m-o izbit cu capul de prispa. Atunci mi-o busit sangele. M-au dus repede la spital, in Iasi, unde am fost operata. Dar, domnii doctori Oblu si Schechter i-au cerut mai intai Tatei sa dea semnatura, spunandu-i ca, daca scap cu viata, o sa raman ori surdo-muta, ori paralizata, ori oarba.

Dupa operatie nu mi s-a intamplat absolut nimic.[…] Am terminat clasa intaia cu premiul doi. In toamna ce-a urmat, am mers in clasa a doua; dar, am mers numai pana in 7 noiembrie, care a fost ultima zi de scoala a mea. […]

Am adormit repede. Spre dimineata insa, am visat ceva groaznic. Parca la noi in casa a venit un copil imbracat in rosu; pe cat era la trup, pe atata ii atarna de pe cap o caciula tuguiata, lunga cat si el. O luat lamba de pe masa si otot impingea, o tot dadea in partea ceea care la noi i se zice miezul noptii [Nord]. Si a impins-o pana cand a cazut si s-o stins. Dar el tot lua o alta lampa si iar o impingea, si lua tot lampi aprinse care de care cu lumina tot mai puternica. Asa, cred ca a tot luat si tot impins vreo suta, o suta siceva de lampi. Iar ultima lampa pe care a impins-o avea o lumina mare, mare, mare de tot ca parca de te uitai mult la ea, orbeai. Si atunci, dupa ce a dat-o de-o parte si pe asta, la noi incasa a ramas tare intuneric, bezna, bezna de tot. De tare ce m-am speriat, m-am trezit si am tipat. Am strigat cat puteam de tare incat i-am speriat pe toti ai mei din casa. […] Am deschis ochii, m-am frecat la ei si i-am spus Mamei ca nu mai vad nimic din cauza copilului ala care a impins lampa din casa.[…]

Dupa ce am orbit, eu fiind bolnava ca nu mai vedeam, tata ramanea tot timpul cu mine acasa. Fiindca nu o mai putut sa ma duca la spital ca nu ajungeau banii, ma tinea pe langa casa.

Tata fiind mai batran si bolnav nu putea sa mearga la munca din camp. Odaa trecuta iarna, ramanand mereu acasa, dupa ce mancam ceva, ma luain fiecare dimineata si ma ducea in gradin, cel adesea sub un par. Gradina noastra era mare si cu multi copaci, ca o livada. Dar ma ducea cand sub un copac, cand sub altul si imi dadea cevade lucru acolo: sa desfac papusoi, sa dejghioc fasole, sa fac si eu ceva ca sa treaca ziua mai usor.

Da iata ca dupa un timp, cand ridicam ochii in sus, chiar daca nu mai vedeam copacii din jur, am inceput sa vad altceva, care ma mira tare mult: veneau tot felul de baloane, de diferite marimi, cam ca mingea sau mai mari, despre care, inainte, nu stiam nimica.

Cateodata, tata venea si se aseza langa mine, pe iarba, sa m-asculte ce-ispun din ceea ce vedeam acum fara ochi:

-Uite, din partea ceea, catre Rasaritul Soarelui, uite ce sageti rosii, ca de foc, vin si apar acolo, de departe. Dar uite, apar si multi oameni imbracati militar, si-i descriam tatei tot ce facea. Si tata imi raspundea:

-Acolo, dincolo de Prut, sunt rusii. Doar nu vezi tu pana acolo…

Baloanele care coborau printre frunzele copacilor erau de diferite marimi si diferite culori. Erau de un verde mai inchis, altele de un verde mai deschis sau de un alb-verde mai stralucitor, dar erau si albastre, si galbene; am vazut si cateva rosii. Dar ele – astea toate – veneau de sus, de sus tare, de undeva mai sus decat cerul pe care il stiam inainte.

Da intr-o zi o venit un balon mai mare, verde, mare cat un bostan si o stat deasupra mea. Atunci i-am spus lui tata:

-Tata, uite, asta imi da credinta in mine ca nu mai trebuie sa ma mai duci mata de mana si nici Badea [fratele cel mai mare] si nici nimenea: de-acum o sa merg singura, caci inaintea mea o sa mearga bostanul asta verde si eu o sa merg in urma lui.

Si atunci, m-am ridicat de pe tolul pe care sedeam si am plecat dupa el. Bostanul a luat-o asa, in aer, inaintea mea, pe deasupra ierbii, pana la drumul din sat. Eu am iesit pe poarta, din curte, dupa el. Tata a ramas in gradina si se uita mirat dupa mine cum ma duc eu, singura, in urma bostanului, pe care el nu-l vedea, fara sa ma tina nimeni de mana.

Am trecut asa drumul, cu gandul sa ma duc in ograda bisericii, la un cires de dincolo, ca sa mananc cirese, asa cum faceam altadata impreuna cu alti copii atunci cand vedeam. Acolo erau si alti copii, dar nu m-o ajutat ca, daca ei vedeau, nu stiau ce inseamna sa fii orb. Insa bostanul m-o adus la cires si m-o ajutat sa ma urc in copac si saiau ciresele de langa frunze, asa cum imi doream; mai apoi am coborat. Dar trecuse mai mult timp de cand plecasem din curtea casei. Venind fratele mai mare de la treaba si vazandu-l pe tata singur in gradina, a plecat repede sa ma caute pe mine. Auzind multi copii in ograda bisericii, a venit acolo. Cand m-a strigat, eu l-am auzit si i-am raspuns:

-Bade, uite, de-acuma nu mai e nevoie sama duca nimeni de mana, ca au venit de sus mai multe baloane, dintre care unul este un bostan ce ma duce peste tot. El mi-o spus atunci:

-Hai acasa si arata-mi si mie bostanul acela.

-Da uite, el ii cu mine!

Fratele se tot uita, dar nu vedea nimic. Si atunci mi-o zis:

-Valica, ia mergi tu pe unde te duce bostanul  asta al tau, sa vad si eu cum mergi cu el.

Copiii au ramas in drum si radeau de mine. Eu am plecat prin gradina bisericii unde era luterna inalta, asa cam pana la genunchii mei, mergand in urma globului, ca Badea imi spusese:

-Mergi pe acolo pe unde te duce bostanul tau!

Si am asa prin ograda bisericii, dar s-o intamplat un lucru tare curios pentru fratele meu, Badea, lucru care o fost vazut dupa aceea si de tata, si de oamenii din sat: pe unde mergea bostanul acela de culoare verde, ardea toate varfurile de la luterna si le indoia tulpinile, presandu-le in jos. Am plecat asa, prin fata bisericii, prin partea de catre rasarit, exact pe unde ma ducea bostanul acela verde. Cum see tot salta el si se tot dadea de-a tumba, facea ca o carare si pe acolo mergeam eu. Fratele mergea in urma mea dar nu vedea nimic; da’el culegea cate o mana de frunze din alea arse ca s le duca sa le arate lui Tata.”

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.