GG Tuborg

30/06/2009 la 22:53 | Publicat în zi de zi | Lasă un comentariu
Etichete: , ,

Nu ma dau in vant dupa bere (e amara rau de tot)…exceptie redd’s sau un radler (in romania nu s-a prea auzit de asa ceva-search wikipedia). Da’ reclame dinastea de la tuborg sa tot vezi la tv:)) ar prinde mai bine in reclama niste role de viteza…4x110mm sa il faca mai inalt cu vreo 14 cm:)) pe saracu Gustav

Anunțuri

Fenomenul Valentina (II)

27/06/2009 la 21:34 | Publicat în Romania Profunda | 2 comentarii
Etichete: , , , , ,

„Dintre oamenii care vin la cabinete pentru consultații mulți mă mai caută și a doua oară, și a treia oară-nu ca sa le mai spun despre beteșugurile pe care le au-, ci ca să le vorbesc despre culorile omului. Cine-i om adevărat și vrea să înțeleagă cine este el ca ființă, și dacă verifică și vede că este adevărat ce spun eu, are ce folosi vorbind despre straturile de culori. De aceea multă lume mă caută să le vorbesc  despre ceea ce eu văd și ei nu pot vedea. Dar, omul singur se poate modela și să mențină curat ce i-o dat Dumnezeu, însă numai dacă el vrea acest lucru și e conștient de ce este ființa lui!

E rău că foarte mulți oameni au uitat însă de Dumnezeu. De foarte multe ori, oamenii de aici, dintre noi, dacă au bani și mașini, or uitat că-s veniți de la Dumnezeu, or uitat legătura dintre credință  și om. Pe acești oameni i-am văzut întotdeauna că au straturile colorate lipite unul de altul și, atunci când ele se hâțână, se freacă unul de altul și se ciobesc și se încâlcesc. Fiindcă își pierd boarea cea albă, cea lată de un lat de palmă care există intre straturi, astea devin din ce în ce mai lipite unul de altul și omul devine ca buimac. Straturile continuă să vibreze dar se freacă intre ele. Atunci când se face o buimăcială de culori și, in loc să fie in jur toate straturile mari și frumoase, se face o împestrițare și atunci încep bolile. Deci, dacă straturile se hârșcâie între ele și se freacă, omul se simte pe fizic că e bolnav, dar nimeni nu-i dă de cap la boala lui. Poate să se ducă la nu știu câte aparate – și unii au ajuns așa chiar și până la București, la consultare prin rezonanță nucleară, dar peste tot li s-o spus că n-au nimic și că nu li se dibuie vreo boală. Omul acela are ceva, dar e ceva ce aparatele nu văd și e tare simplu, căci ar putea să se vindece și singur, dar numai cu gânduri bune și cu credința în Dumnezeu; numai așa poate să primească liber energia care curge de sus și care să-i  hrănească straturile de culori.”

Se observă esențialul vieții noastre, atât fizice cât și spirituale:

cheia sănătății se află în modul nostru de a gândi, în conținutul gândurilor noastre. Incă odată putem observa adevărul cuvintelor: GÂNDURILE SE TRANSFORMĂ ÎN REALITATE!

Asadar, bucurați-vă de fiecare moment, cât ar fi el de mic, nu lăsați grijile zilei să vă invadeze mintea…evitați certurile etc.


offroad roller-trailskate

26/06/2009 la 09:30 | Publicat în zi de zi | 2 comentarii
Etichete: , , , , , ,

Unul din videoclipurile care ma relaxeaza…melodia imi aduce aminte de anii din copilarie cand ascultam Pink Floyd pe banda de magnetofon, la boxe mari pe vremea aia de 50:); mai faceam si cate-o traznaie cand pleca tata deacasa: puneam banda cu phoenix, umflam salteaua de mare pana imi dadeam plamanii afara si ca un membru de onoare al trupei bateam si eu ritmul de bass in toba-saltea:)))

E un sport nou dpdv al rolelor si deschide multe perspective. Daca pana acum ne dadeam pe trotuarele din centrul orasului, care de cele mai multe ori lasa de dorit…praf la rulmenti, nisip, gropi etc…un adevarat pericol; acum se intoarce roata cu 180 de grade:)) se merge peste tot, in afara orasului, pe drumuri de munte, carari poteci etc.

Cadrul este facut in mare parte din carbon, asigura o rezistenta sporita si elasticitate pe masura. Rotile sunt doar doua, dar sunt pozitionate in fata si in spatele piciorului, astfel incat lungimea totala a unei role ajunge cam la jumatate de metru.

Diametrul de 200mm (20cm) si latimea rotilor asigura o viteza excelenta, chiar si pe cele mai rele poteci. Se comporta ca niste roti de bicicleta la dimensiuni mai mici datorita caciucurilor speciale, cu spatii intre ele pt aderenta si camera cu aer in interior.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Fenomenul Valentina (I)

25/06/2009 la 22:45 | Publicat în Romania Profunda | 5 comentarii
Etichete: , , ,
primulk roman cred ca care am adus apa sfintita de la lourdes
nu oricine aduce apa sfintita pe bicicleta de la faTIMA DE EX
O carte impresionanta, care am avut-o sub ochii mei, timp de 5-6 ani. Parca astepta momentul potrivit sa apara in mintea mea, sa imi starneasca curiozitatea. Cred ca anumite paragrafe spun mai multe decat o descriere…:
” -M-am nascut in anul1949, in ziua de 28 aprilie, in satul Dobrovăț, judetul Iasi, dintr-o familie de tarani.
In casa am fost treisprezece frati, o familie foarte necajita. Niciodata n-am avut indeajuns ce manca si nici ce imbraca. Dar am trait asa, caci Dumnezeu a fost cu noi si fiecare am crescut pana ne-am facut oameni.[…]
Copilaria mi-a fost destul de zbuciumata, dar oricum, a fost frumoasa. In 1956, in ziua de 13 noiembrie, am suferit un accident. Tata a adus lemne cu un tractor de acolo, din sat. Cum a intrat in ograda, tractorul a scapat la vale si m-o izbit cu capul de prispa. Atunci mi-o busit sangele. M-au dus repede la spital, in Iasi, unde am fost operata. Dar, domnii doctori Oblu si Schechter i-au cerut mai intai Tatei sa dea semnatura, spunandu-i ca, daca scap cu viata, o sa raman ori surdo-muta, ori paralizata, ori oarba.
Dupa operatie nu mi s-a intamplat absolut nimic.[…] Am terminat clasa intaia cu premiul doi. In toamna ce-a urmat, am mers in clasa a doua; dar, am mers numai pana in 7 noiembrie, care a fost ultima zi de scoala a mea. […]
Am adormit repede. Spre dimineata insa, am visat ceva groaznic. Parca la noi in casa a venit un copil imbracat in rosu; pe cat era la trup, pe atata ii atarna de pe cap o caciula tuguiata, lunga cat si el. O luat lamba de pe masa si otot impingea, o tot dadea in partea ceea care la noi i se zice miezul noptii [Nord]. Si a impins-o pana cand a cazut si s-o stins. Dar el tot lua o alta lampa si iar o impingea, si lua tot lampi aprinse care de care cu lumina tot mai puternica. Asa, cred ca a tot luat si tot impins vreo suta, o suta siceva de lampi. Iar ultima lampa pe care a impins-o avea o lumina mare, mare, mare de tot ca parca de te uitai mult la ea, orbeai. Si atunci, dupa ce a dat-o de-o parte si pe asta, la noi incasa a ramas tare intuneric, bezna, bezna de tot. De tare ce m-am speriat, m-am trezit si am tipat. Am strigat cat puteam de tare incat i-am speriat pe toti ai mei din casa. […] Am deschis ochii, m-am frecat la ei si i-am spus Mamei ca nu mai vad nimic din cauza copilului ala care a impins lampa din casa.[…]
Dupa ce am orbit, eu fiind bolnava ca nu mai vedeam, tata ramanea tot timpul cu mine acasa. Fiindca nu o mai putut sa ma duca la spital ca nu ajungeau banii, ma tinea pe langa casa.
Tata fiind mai batran si bolnav nu putea sa mearga la munca din camp. Odaa trecuta iarna, ramanand mereu acasa, dupa ce mancam ceva, ma luain fiecare dimineata si ma ducea in gradin, cel adesea sub un par. Gradina noastra era mare si cu multi copaci, ca o livada. Dar ma ducea cand sub un copac, cand sub altul si imi dadea cevade lucru acolo: sa desfac papusoi, sa dejghioc fasole, sa fac si eu ceva ca sa treaca ziua mai usor.
Da iata ca dupa un timp, cand ridicam ochii in sus, chiar daca nu mai vedeam copacii din jur, am inceput sa vad altceva, care ma mira tare mult: veneau tot felul de baloane, de diferite marimi, cam ca mingea sau mai mari, despre care, inainte, nu stiam nimica.
Cateodata, tata venea si se aseza langa mine, pe iarba, sa m-asculte ce-ispun din ceea ce vedeam acum fara ochi:
-Uite, din partea ceea, catre Rasaritul Soarelui, uite ce sageti rosii, ca de foc, vin si apar acolo, de departe. Dar uite, apar si multi oameni imbracati militar, si-i descriam tatei tot ce facea. Si tata imi raspundea:
-Acolo, dincolo de Prut, sunt rusii. Doar nu vezi tu pana acolo…
Baloanele care coborau printre frunzele copacilor erau de diferite marimi si diferite culori. Erau de un verde maiinchis, altele de un verde mai deschis sau deun alb-verde mai stralucitor, dar erau si albastre, si galbene; am vazut si cateva rosii. Dar ele- astea toate- veneau de sus, de sus tare, de undeva mai sus decat cerul pe care il stiam inainte.
Da intr-o zi o venit un balon mai mare, verde, mare cat un bostan si o stat deasupra mea. Atunci i-am spus lui tata:
-Tata, uite, asta imi da credinta in mine ca nu mai trebuie sa ma mai duci mata de mana si nici Badea [fratele cel mai mare] si nici nimenea: de-acum o sa merg singura, caci inaintea mea o sa mearga bostanul asta verde si eu o sa merg in urma lui.
Si atunci, m-am ridicat de pe tolul pe care sedeam si am plecat dupa el. Bostanul a luat-o asa, in aer, inaintea mea, pe deasupra ierbii, pana la drumul din sat. Eu am iesit pe poarta, din curte, dupa el. Tata a ramas in gradina si se uita mirat dupa mine cum ma duc eu, singura, in urma bostanului, pe care el nu-l vedea, fara sa ma tina nimeni de mana.
Am trecut asa drumul, cu gandul sa ma duc in ograda bisericii, la un cires de dincolo, ca sa mananc cirese, asa cum faceam altadata impreuna cu alti copii atunci cand vedeam. Acolo erau si alti copii, dar nu m-o ajutat ca, daca ei vedeau, nu stiau ceinseamna sa fii orb. Insa bostanul m-o adus la cires si m-o ajutat sa ma urc incopac si saiau ciresele de langa frunze, asa cum imi doream; mai apoi am coborat. Dar trecuse mai mult timp de cand plecasem din curtea casei. Venind fratele mai mare de la treaba si vazandu-l pe tata singur in gradina, a plecat repede sa ma caute pe mine. Auzind multi copii in ograda bisericii, a venit acolo. Cand m-a strigat, eu l-am auzit si i-am raspuns:
-Bade, uite, de-acuma nu mai e nevoie sama duca nimeni de mana, ca au venit de sus mai multe baloane, dintre care unul este un bostan ce ma duce peste tot. El mi-o spus atunci:
-Hai acasa si arata-mi si mie bostanul acela.
-Da uite, el ii cu mine!
Fratele se tot uita, dar nu vedea nimic. Si atunci mi-o zis:
-Valica, ia mergi tu pe unde te duce bostanul  asta al tau, sa vad si eu cum mergi cu el.
Copiii au ramas in drum si radeau de mine. Eu am plecat prin gradina bisericii unde era luterna inalta, asa cam pana la genunchii mei, mergand in urma globului, ca Badea imi spusese:
-Mergi pe acolo pe unde te duce bostanul tau!
Si am asa prin ograda bisericii, dar s-o intamplat un lucru tare curios pentru fratele meu, Badea, lucru care o fost vazut dupa aceea si de tata, si de oamenii din sat: pe unde mergea bostanul acela de culoare verde, ardea toate varfurile de la luterna si le indoia tulpinile, presandu-le in jos. Am plecat asa, prin fata bisericii, prin partea de catre rasarit, exact pe unde ma ducea bostanul acela verde. Cum see tot salta el si se tot dadea de-a tumba, facea ca o carare si pe acolo mergeam eu. Fratele mergea in urma mea dar nu vedea nimic; da’el culegea cate o mana de frunze din alea arse ca s le duca sa le arate lui Tata.”

O carte impresionanta, care am avut-o sub ochii mei, timp de 5-6 ani. Parca astepta momentul potrivit sa apara in mintea mea, sa imi starneasca curiozitatea. Cred ca anumite paragrafe spun mai multe decat o descriere…:

” -M-am nascut in anul1949, in ziua de 28 aprilie, in satul Dobrovăț, judetul Iasi, dintr-o familie de tarani.

In casa am fost treisprezece frati, o familie foarte necajita. Niciodata n-am avut indeajuns ce manca si nici ce imbraca. Dar am trait asa, caci Dumnezeu a fost cu noi si fiecare am crescut pana ne-am facut oameni.[…]

Copilaria mi-a fost destul de zbuciumata, dar oricum, a fost frumoasa. In 1956, in ziua de 13 noiembrie, am suferit un accident. Tata a adus lemne cu un tractor de acolo, din sat. Cum a intrat in ograda, tractorul a scapat la vale si m-o izbit cu capul de prispa. Atunci mi-o busit sangele. M-au dus repede la spital, in Iasi, unde am fost operata. Dar, domnii doctori Oblu si Schechter i-au cerut mai intai Tatei sa dea semnatura, spunandu-i ca, daca scap cu viata, o sa raman ori surdo-muta, ori paralizata, ori oarba.

Dupa operatie nu mi s-a intamplat absolut nimic.[…] Am terminat clasa intaia cu premiul doi. In toamna ce-a urmat, am mers in clasa a doua; dar, am mers numai pana in 7 noiembrie, care a fost ultima zi de scoala a mea. […]

Am adormit repede. Spre dimineata insa, am visat ceva groaznic. Parca la noi in casa a venit un copil imbracat in rosu; pe cat era la trup, pe atata ii atarna de pe cap o caciula tuguiata, lunga cat si el. O luat lamba de pe masa si otot impingea, o tot dadea in partea ceea care la noi i se zice miezul noptii [Nord]. Si a impins-o pana cand a cazut si s-o stins. Dar el tot lua o alta lampa si iar o impingea, si lua tot lampi aprinse care de care cu lumina tot mai puternica. Asa, cred ca a tot luat si tot impins vreo suta, o suta siceva de lampi. Iar ultima lampa pe care a impins-o avea o lumina mare, mare, mare de tot ca parca de te uitai mult la ea, orbeai. Si atunci, dupa ce a dat-o de-o parte si pe asta, la noi incasa a ramas tare intuneric, bezna, bezna de tot. De tare ce m-am speriat, m-am trezit si am tipat. Am strigat cat puteam de tare incat i-am speriat pe toti ai mei din casa. […] Am deschis ochii, m-am frecat la ei si i-am spus Mamei ca nu mai vad nimic din cauza copilului ala care a impins lampa din casa.[…]

Dupa ce am orbit, eu fiind bolnava ca nu mai vedeam, tata ramanea tot timpul cu mine acasa. Fiindca nu o mai putut sa ma duca la spital ca nu ajungeau banii, ma tinea pe langa casa.

Tata fiind mai batran si bolnav nu putea sa mearga la munca din camp. Odaa trecuta iarna, ramanand mereu acasa, dupa ce mancam ceva, ma luain fiecare dimineata si ma ducea in gradin, cel adesea sub un par. Gradina noastra era mare si cu multi copaci, ca o livada. Dar ma ducea cand sub un copac, cand sub altul si imi dadea cevade lucru acolo: sa desfac papusoi, sa dejghioc fasole, sa fac si eu ceva ca sa treaca ziua mai usor.

Da iata ca dupa un timp, cand ridicam ochii in sus, chiar daca nu mai vedeam copacii din jur, am inceput sa vad altceva, care ma mira tare mult: veneau tot felul de baloane, de diferite marimi, cam ca mingea sau mai mari, despre care, inainte, nu stiam nimica.

Cateodata, tata venea si se aseza langa mine, pe iarba, sa m-asculte ce-ispun din ceea ce vedeam acum fara ochi:

-Uite, din partea ceea, catre Rasaritul Soarelui, uite ce sageti rosii, ca de foc, vin si apar acolo, de departe. Dar uite, apar si multi oameni imbracati militar, si-i descriam tatei tot ce facea. Si tata imi raspundea:

-Acolo, dincolo de Prut, sunt rusii. Doar nu vezi tu pana acolo…

Baloanele care coborau printre frunzele copacilor erau de diferite marimi si diferite culori. Erau de un verde mai inchis, altele de un verde mai deschis sau de un alb-verde mai stralucitor, dar erau si albastre, si galbene; am vazut si cateva rosii. Dar ele – astea toate – veneau de sus, de sus tare, de undeva mai sus decat cerul pe care il stiam inainte.

Da intr-o zi o venit un balon mai mare, verde, mare cat un bostan si o stat deasupra mea. Atunci i-am spus lui tata:

-Tata, uite, asta imi da credinta in mine ca nu mai trebuie sa ma mai duci mata de mana si nici Badea [fratele cel mai mare] si nici nimenea: de-acum o sa merg singura, caci inaintea mea o sa mearga bostanul asta verde si eu o sa merg in urma lui.

Si atunci, m-am ridicat de pe tolul pe care sedeam si am plecat dupa el. Bostanul a luat-o asa, in aer, inaintea mea, pe deasupra ierbii, pana la drumul din sat. Eu am iesit pe poarta, din curte, dupa el. Tata a ramas in gradina si se uita mirat dupa mine cum ma duc eu, singura, in urma bostanului, pe care el nu-l vedea, fara sa ma tina nimeni de mana.

Am trecut asa drumul, cu gandul sa ma duc in ograda bisericii, la un cires de dincolo, ca sa mananc cirese, asa cum faceam altadata impreuna cu alti copii atunci cand vedeam. Acolo erau si alti copii, dar nu m-o ajutat ca, daca ei vedeau, nu stiau ce inseamna sa fii orb. Insa bostanul m-o adus la cires si m-o ajutat sa ma urc in copac si saiau ciresele de langa frunze, asa cum imi doream; mai apoi am coborat. Dar trecuse mai mult timp de cand plecasem din curtea casei. Venind fratele mai mare de la treaba si vazandu-l pe tata singur in gradina, a plecat repede sa ma caute pe mine. Auzind multi copii in ograda bisericii, a venit acolo. Cand m-a strigat, eu l-am auzit si i-am raspuns:

-Bade, uite, de-acuma nu mai e nevoie sama duca nimeni de mana, ca au venit de sus mai multe baloane, dintre care unul este un bostan ce ma duce peste tot. El mi-o spus atunci:

-Hai acasa si arata-mi si mie bostanul acela.

-Da uite, el ii cu mine!

Fratele se tot uita, dar nu vedea nimic. Si atunci mi-o zis:

-Valica, ia mergi tu pe unde te duce bostanul  asta al tau, sa vad si eu cum mergi cu el.

Copiii au ramas in drum si radeau de mine. Eu am plecat prin gradina bisericii unde era luterna inalta, asa cam pana la genunchii mei, mergand in urma globului, ca Badea imi spusese:

-Mergi pe acolo pe unde te duce bostanul tau!

Si am asa prin ograda bisericii, dar s-o intamplat un lucru tare curios pentru fratele meu, Badea, lucru care o fost vazut dupa aceea si de tata, si de oamenii din sat: pe unde mergea bostanul acela de culoare verde, ardea toate varfurile de la luterna si le indoia tulpinile, presandu-le in jos. Am plecat asa, prin fata bisericii, prin partea de catre rasarit, exact pe unde ma ducea bostanul acela verde. Cum see tot salta el si se tot dadea de-a tumba, facea ca o carare si pe acolo mergeam eu. Fratele mergea in urma mea dar nu vedea nimic; da’el culegea cate o mana de frunze din alea arse ca s le duca sa le arate lui Tata.”

Tutorial Double Push

21/06/2009 la 11:39 | Publicat în roller_stuff | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , ,

Nu credeam sa existe cursuri speciale, pt invatarea mersului pe role :) occidentul ne surprinde din nou, prin creativitate si talent, prin cluburi sportive axate pe toate ramurile inclusiv role. Mai jos e un tutorial destul de bine explicat si accesibil atat pt. amatori cat si pt. profesionisti.

partea I


partea II

ps: ziua de azi 21iunie, e una speciala, cea mai lunga din an: noaptea are doar 8h si 28m iar ziua 15h 32m; lasati televizoarele deoparte, messengerul, calculatorul si iesiti la o plimbare pt prima zi de vara!

Adevarul in 11 minute

20/06/2009 la 09:54 | Publicat în AntiSistem | 1 comentariu
Etichete: , , , , , , , , ,

Mai jos e un interviu luat de reporterul Alex Jones, unei personalitati mondiale, Aaron Russo. Multumiri http://apologeticum.wordpress.com/ pt traducerea in limba romana.

Aaron Russo a fost bun prieten cu unul din Rockefelleri; a murit datorita cancerului, spun sursele oficiale (de retinut ca asasinarea cuiva e o chestie minora pt grupul Bilderberg, ex. presedintele SUA J.F.K., singurul care a avut curajul sa „puna punctul pe i”)

Inca o sursa credibila ce atesta falsitatea atentatelor de la 11 septembrie. Cel mai rau este rezultatul acestora si anume impunerea fricii de terorism. Sub aceasta umbrela a teroristilor, SUA are libertatea sa intre in orice tara, doar pe simplul motiv ca ar fi arme de distrugere in masa, sau o grupare de teroristi (ex. razboiul din Irak, Afganistan). Alta chestiune de importanta cruciala pt omenire e implantarea cipurilor RFID, care va fi usurata de aceasta frica a teroristilor –  cica vom fi mai protejati contra teroristilor. Care teroristi? cei virtuali eventual, pe care ii dati publicului prin mass media.

O cantitate mare de informatii legate de Noua Ordine Mondiala, grupul Bilderberg, conspiratii, masonerie etc, se poate gasi pe blogul

http://saccsiv.wordpress.com/

Declaratia presedintelui SUA John F Kennedy (1961)

*multumiri www.Fight4Romania.com pt. traducere

JFK a fost asasinat in 1963, la doi ani dupa aceasta declaratie.

Adelina Avramescu-Un tratament gresit mi-a distrus viata!

17/06/2009 la 14:50 | Publicat în Umanitar | 4 comentarii
Etichete: , ,

Pana in 2001 eram ca oricare adolescenta: fericita, vioaie, activa, plina de sperante. Cel mai mare vis al meu era sa termin liceul si sa urmez cursurile Facultatii de Educatie Fizica. Acum la 23 de ani, totul s-a naruit. Nici nu mai indraznesc sa sper. Soarta a fost dura cu mine, lasandu-mi viitorul in mainile celor cu suflet mare, la indurarea lor. In urma cu opt ani, am fost diagnosticata cu o boala mai ciudata, lupus eritematos sistemic. Ce parea la inceput doar rutina medicala s-a dovedit a fi mai tarziu un calvar. Am fost internata in multe spitale din judetul Timis. Din 2002, a inceput lupta cu destinul. Atunci am fost cu mama la un medic specialist de la Spitalul Colentina din Bucuresti. Din nefericire a trebuit ca tocmai eu sa fiu subiectul unei erori medicale. Specialistul mi-a dat un tratament mult prea puternic pentru varsta si greutatea mea. Aveam 17 si 45 de kg. Iar tratamentul care consta in injectii, perfuzii si altele, continea doze mult prea mari de medicamente. Nici macar nu mi-au spus ca unul dintre medicamente era din categoria citostaticelor. Niciodata, pe tot parcursul terapiei, nu mi s-a spuc ca voi pierde calciu si ca oasele vor fi afectate. Prin urmare, nu mi s-a prescris niciun supliment mineral sau vitamine. Tratamentul a fost atat de puternic, ca dupa trei luni am ajuns sa nu mai pot merge. Dupa o multime de alte analize, am aflat ca am osteoporoza cortizonica severa si rei fracturi la coloana. Mi-e aproape imposibil sa descriu in cuvinte suferinta ingrozitoare prin care am trecut. Cateva luni bune am fost nevoita sa stau in pat, fara sa ma pot misca. Toate visele mele s-au spulberat din cauza acelui tratament gresit. Ce vina aveam eu? Dintotdeauna am fost pasionata de sport si ma vedeam urmandu-mi acest vis. Eram o persoana foarte vioaie, practicam atletism, inot, mergeam in fiecare zi cu bicicleta, iar acum sunt nevoita sa-mi petrec timpul intr-un scaun cu rotile. In schimb am primit o palma de la viata, din cauza unei erori medicale. Cine imi da inapoi toti anii de chin? Cine imi poate umple golul din inima si alina durerea? Port corset medicinal de ani de zile, fie iarna, fie vara. Pot sa merg uneori, dar obosesc foarte repede din cauza celor cinci fracturi la coloana, pe care le am astazi. E cumplit. Si mai dureros e faptul ca stiu ca am o sansa sa-mi recapat sanatatea pierduta in urma cu multi ani. Pot fi operata la coloana vertebrala, la o clinica din Viena. Numai ca sunt mult prea mari costurile operatiei. As avea nevoie de vreo 30.000 de euro, suma pe care mi-e imposibil s-o obtin numai cu ajutorul familiei. Sunt disperata, pentru ca sunt tanara si pot fi inca de folos lumii. Nu vreau sa-mi traiesc viata inutil. Daca fiecare dintre voi, cei care cititi aceste randuri, ati contribui cu cate putin la vindecarea mea, va promit sa nu regretati investitia. Nu mai vreau sa plang de durere si nici sa depind de ajutorul celorlalti. Numai voi ma puteti pune pe picioare.

Am deschise doua conturi pe numele mamei mele, Avramescu Felicia. Banca BRD-GSG, Sucursala Lugoj.

Cont in lei – RO80BRDE360SV66440233600

Cont in euro – RO72BRDE360SV59226503600

blog: http://adelinaavramescu.wordpress.com

Documente medicale: http://adelinaavramescu.wordpress.com/2009/03/28/142/

Sport, somn si jocuri

02/06/2009 la 07:56 | Publicat în zi de zi | Lasă un comentariu
Etichete: , , ,

N-am mai facut sport aproape de doua saptamani si se cam simte. M-am trezit la 8, dar parca m-a simt mai greoi, cand faceam miscare trebuia sa ma trezesc inainte de 7 ca sa am senzatia asta. Oricum daca ma uit in dreapta mea numai colegi sportivi in ale somnului vad: un gamer inrait (pgl-ist) care noapte vorbeste „singur”, raportat la camera, adica vb la microfon cu alti maniaci in ale jocului (World of Warcraft) din Anglia parca. La englezi e si mai rau, mi-a povestit intr-o zi, e un barbat la vreo 37 ani si cu sotia acestuia, amandoi in acelasi team de wow. Ma intreb cand le creste odrasla mai mare, nu tre sa treaca doar cativa ani ca se invata repede pe pc, ce o sa faca?

„-Puiut mami, dute joaca-te cu copii afara, ca eu si tata avem putin de lucru pe calculator!” (bineinteles lucru important fiind jocul de wow)  Sau poate il baga si pe el in team cine stie?! O sa fie „one big happy family” de butonaci:)) Cunosc studenti care au pierdut examene bune din cauza asta.

Alt coleg, pe asta chiar il invidiez: are un somn de milioane, n-am mai vazut un om care sa adoarma asa repede. La inceput ma gandeam ca a fost la fotbal, ca dupa sport adorm si eu ca un prunc, dar asa doarme el de obicei: cum pune capul pe perna in 5 min nu mai ai cu cine vorbi.Cam atat pe azi ca am intalnire intr-o jumatate de ora.

 

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.